„Chipuri” din satul fotografului Unirii. Popas la Galtiu, locul de baştină al lui Samoilă Mârza

În dimineaţa de sfârşit de noiembrie, satul dormitează sub un cer mohorât. Cum treci podul, dinspre Sântimbru, Galtiu ţi se arată în tonuri de gri, de rozuri fanate, de verde prăfuit şi aramă acoperită de brumă. E linişte, de parcă n-ar fi început de săp­tă­mână, de parcă n-ar urma Ziua Na­ţio­nală. În satul în care s-a născut Sa­mo­ilă Mârza, fotograful Unirii – uni­cul –, nu se mai strâng ţăranii, laolal­tă, să plece împreună spre Alba Iulia.
Pe-ntâi decembrie, de Ziua Unirii, va merge la Alba cine vrea, trăind sărbătoarea fiecare pentru sine. „Cu ani în urmă, participam la festivităţi mai organizat”, ne spune primarul Ioan Iancu Popa (unul dintre cei mai longevivi edili din ţară – fiind de 22 de ani alesul obştei). „Acum, comuna Sântimbru – cu satele din cuprinsul ei: Galtiu, Coşlariu, Totoi, Dumitra şi Sântimbru – e un fel de platfor­mă industrială a Albei. Are fabrică de cărămidă, secţie de încălţăminte, fabrică de mobilă. Da’, vedeţi dumneavoastră, parcă se deosebesc oamenii, de o parte şi de alta a râului. Aceştia de-aici sunt mai «domnoşi», ăia din satele de dincolo sunt mai aproape de tradiţii, mai păstrători”. Printre „ăştia de-aici” sunt şi cei din Galtiu.
Să ne explicăm atunci aşa lipsa de efervescenţă pe care o observăm în satul de baştină al lui Samoilă Mârza, într-una dintre zilele de dinaintea Marii Uniri? „Azi, parcă 1 decembrie e o serbare şi nu o sărbătoare, e un moment istoric aproape neluat în seamă. În 1950, 1 Decembrie era un moment deosebit la noi, la liceu, la Alba. Parcă azi tine­rii nu mai au entuziasmul de altădată al moşilor lor. Dar nu era aşa acu’ 93 de ani”, ne zice Aurel Sântimbrean – inginerul de mină care a lucrat la Roşia Montană şi s-a întors de-o vreme în sat. E nepot prin alianţă al fotografului („o soră de-a lui s-a măritat c-un frate de-al mamei”). „Au venit maramureşenii, în 1918, cu trenul, pe jos, cu calul. Au dormit seara pe la ăi din satul nostru. Şi în gospodarie la noi erau două camere în care au dormit. Şi-mi zicea tata că toată ziua şi toată noaptea au jucat şi au cântat cântece patriotice. Iar dimineaţa, la ora 5, au plecat la Alba Iulia. După ei, am plecat şi noi, găltenii.”
Plecarea găltenilor la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918, e pagină în cartea de istorie. A aşezat-o acolo Samoilă Mârza, când şi-a fotografiat consătenii, desfăşurând steagul cel mare, tricolor, ţesut de găltence – impulsionate de învăţătoarea Galeni Mârza – şi brodat de mâinile lor. „Galtiu. Trăiască Unirea şi România Mare.” Aşa au scris ele pe tricolor. „Nu ştiu dacă mai găsim azi oamenii care să facă voluntar ceea ce au făcut moşii noştri atunci. Samoilă Mârza a pus satul Galtiu în istorie. Datoria noastră e să facem ca istoria să nu fie uitată. Cred că va trebui ca ziua de
1 Decembrie să fie altfel sărbătorită şi cu dragoste să mergem la Alba Iulia, să-i comemorăm pe cei care au făcut posibilă Unirea”, spune Ioan Iancu Popa. „Ar trebui să facem ceva să-i dezmorţim pe oameni!” Îi propunem să găsească o altă „Galeni Mârza”, care să adune femeile la clacă, să ţeasă din nou tricolorul. „Da, ar trebui să facem asta. Războaie de ţesut s-or mai găsi pe la bătrânele satului. Poate la anul ne-om aduna din nou, sub tricolor, toată comunitatea, să mergem pe jos până la Alba Iulia, ca moşii noştri, şi să sărbătorim cum se cuvine Marea Unire!”
Aceasta e doar scânteia unei idei. Iar oamenii au nevoie de astfel de „scântei” ca să se aprindă în ei mândria de neam. Primarul ne povesteşte o întâmplare de-acum câţiva ani, când s-au inaugurat, la Galtiu, bustul lui Samoilă Mârza şi troiţa eroilor, într-un mic parc din mijlocul satului: „Înainte, erau numai greco-catolici. Apoi am avut în sat numai ortodocşi. După ’90, unii au redevenit greco-catolici, dar nu era decât o biserică în sat şi se sfădeau între ei. Imaginaţi-vă: cantorul de la greco-catolici şi cel de la ortodocşi erau fraţi de-acelaşi sânge. Când s-a înălţat troiţa eroilor, să vedeţi mi­nune: au venit la braţ preotul greco-catolic şi cel ortodox şi, aceştia doi, cantorii, fraţii... Acum, slujesc şi unii, şi alţii în aceeaşi biserică, au program... unii sunt până la prânz, ceilalţi după-amiază”. He-hei, n-a fost acolo Samoilă Mârza să-i imortalizeze... când s-au unit pentru o idee.
„Am aşezat bustul moşului nostru aici, lângă şosea, să se-ntrebe oricine trece: «Oare cine-o fi fost omul ăsta de i-au făcut statuie?» Nu m-aş mira ca moşul să le răspundă, cum îmi spunea mie, când eram la şcoală, la Alba Iulia: «Nepoate, eu am fost singurul fotograf regal autorizat să imortalizeze serbările Unirii de la Alba Iulia»„, zice Aurel Sântimbrean.
Nepotul lui Samoilă Mârza crede că fiecare trebuie să facă ceva pentru satul său, cât de mic ar fi acel ceva. Primarul îl completează: „Rău e că nu am ţinut un catastif, să trecem tot ce s-a făcut în anii ăştia, la Galtiu şi-n celelalte sate din comună. Ilumina­tul public, modernizarea reţelei de telefonie, introducerea gazelor naturale, decolmatarea canalelor de desecare, diguri împotriva inundaţiilor, muzeul etnografic, reamenajarea cimitirului simbolic al eroilor din cele două războaie mondiale ş.a.”.
Sigur, mai sunt multe de făcut pentru ca viaţa localnicilor să fie mai bună. Dar, în ruptul capului, chiar dacă ar aduce locuri de muncă, n-ar fi de acord să rişte cu proiecte precum cel al înfiinţării unei fabrici de prelucrare a cuprului, cum s-a vrut la un moment dat. Şi ca să-nţelegem cât de mare e dragostea ţăranului de-aici pentru pământul lui, primarul ne mai zice o istorie: „Când a fost cu punerea-n posesie, nu puteam să le dau la toţi o dată. Şi era un bătrân care mă tot zorea: «Dar la mine când mai veniţi?»... «Om veni, moşule», îl linişteam. Iar când în sfârşit am ajuns, n-am înţeles de ce era atâta zor, că pământul era prost, pe-o râpă şi numai pietre. I-am zis asta şi ştiţi ce mi-a răspuns: «Cum să nu-mi vreau pământul înapoi? D-apoi, cu pământul ăsta mi-am hrănit copiii şi i-am ţinut la şcoli?»...”
Plecăm din Galtiu cu gândul ăsta: că măcar de-ntâi decembrie trebuie să ne amintim cât valorează fiecare petic din pământul acestei ţări şi de ce am voit-o pe toată înapoi, întreagă.

Fotograf „de familie”

Între cei mai bătrâni din sat, nu puţini şi-l amintesc pe Samoilă Mârza, trecând pe bicicleta sa, cu aparatul şi trepiedul după sine. „A fost contemporan cu noi. Pe unii ne-a fotografiat, pe alţii nu... Dar după o vreme îţi dai seama că ai pierdut ocazia să rămâi în istorie...”, ne spune c-o umbră de regret Ioan Iancu Popa. „Pe mine nu m-a fo­to­gra­fiat...” Aurel Sântimbrean are însă altfel de amintiri: „Îmi aduc aminte că vara, în sat, oamenii ieşeau la poartă şi şedeau pe ban­că. Făceau cocoşi (floricele). Femeile mâncau floricele şi băr­baţii beau câte o cană cu vin. Când, deodată, se auzea un stri­găt: «Măăă, vine fotograful Sa­mo­ilă! Hai să ne facem un chip!». «Chip», adică fotografie. Aşa avem şi noi prima fotografie de familie făcută de el. Eu aveam vreo 8 ani. S-a oprit la noi la poar­tă şi a-ntrebat-o pe maică-mea: «Elenuţă, ce mai faci?» «Fac bine. Domnu Mârza, da’ nu ne faci un chip?» I-a răs­puns: «Cum să nu?». A intrat în curte, şi-a aşezat bicicleta şi-a zis: «Elenuţă, pune un lepedeu pe gard». Gardul era de scân­du­ră, şi a pus mama lepedeul, ca să nu se vadă. Apoi, către noi: «Hai, copii, să ne fotografiem». Era o artă meticuloasă şi trebuia să ai răbdare: scotea trepiedul, îl fixa, punea aparatul. Făcea fotografii pe plăci de sticlă. Avea o pânză neagră pe care-o punea pe aparat şi ne spunea: «Măi, copii, să nu mişcaţi, să staţi ca sfinţii!...». Aşa stăteam, lipiţi de gard... Şi, de multe ori, nu mai aveam răbdare...”

Albumele

„În dimineaţa zilei de 1 Decembrie Samoilă Mârza plecase cu sătenii din Gal­tiu, imortalizând prezenţa lor la Unire în trei imagini. După 1918, a făcut un album intitulat «Marea Unire în Chipuri». Au fost până la zece albume. Două dintre ele au fă­cut parte din documentele Tra­ta­tului de Pace de la Versailles, de la Trianon. Alte albume, al­că­tuite mai târziu, au fost date epis­copului Iuliu Hossu, lui Ior­ga, generalului Berthelot, care i-a dat un permis de că­lă­to­rie, gratis, pe căile ferate franceze. Eu am descoperit că mai sunt în ţară trei albume. Sunt cam 30 de fo­to­grafii în fiecare, cu imagini de la Unire, dar şi de la vizita lui Ferdinand în Ţara Moţilor (la Abrud, la Câmpeni, la Casa Me­morială Avram Iancu de la Ţe­bea – când se făceau 100 de ani de la naştere); sunt şi imagini de la festivităţile de la 10 ani de la Unire... Aurel Sântimbrean ar vrea să facă un album cu toate imaginile „răsfirate prin tot lo­cul” ale lui Sa­moilă Mârza. Al­bu­me se mai găsesc azi la Academie, la Arhivele Sta­tului, la Episcopia greco-catolică din Cluj.

În Jurnalul Național din 1 decembrie 2011